Another I’m-never-drinking-again morning

Îi spune 100 de beri. Nu că ar avea vreo importanţă numele pentru că pân’ la urmă indiferent cum l-ai numi ar fi acelaşi.

Malefic. Locul ăla ispiteşte creştini pioşi cu berile lui cu aromă de cafea, ciocolată, stafide, şuncă şi şampanie, cu beri făcute de călugării îngerului căzut, cu atmosfera de desfătare şi cu chelneriţele lui drăguţe. Şi asta nu ar fi rău dacă ai mai rămâne măcar cu un dram de voinţă după prima gură, dar nu. Devii neputincios, legat de scaun, contopit cu sticlă. Şi chiar dacă printr-o minune ţi-ar trece vreo idee necugetată să pleci de acolo după prima bere pentru că e scump, ai treabă, ai de muncă a doua zi, prietenii tăi fideli cu care ai venit acolo, oameni cu frică de Dumnezeu (ca şi tine), nu te vor lăsa. Un simplu “Lasă bah că dau eu o bere” e suficient să te convingă. Şi niciodată nu e doar o bere! Ajungi să te minţi singur şi pleci de acolo cu portofelul violat, împleticindu-te printre mese şi c-un zâmbet tâmp pe buze.

E atât de bun încât trebuie să fie rău.

Image


Corporatista – partea a II-a

M-am trezit iar cu fața la cearșaf, văd că devine un obicei prost pe care nu pot să-l controlez. De ceva vreme mă trezesc înaintea alarmei și nu pot să mai trag de jumătatea aia de oră în plus oricât aș încerca. Ce-i mai rău este că nici nu folosesc minutele alea în plus făcând ceva constructiv, cum ar fi o cafea decentă, ci doar stau în pat uitându-mă la ce tapet dubios a ales proprietarul trecut. Încerc să mă scuz că nu am avut timp să renovez dar totuși am o casă cu tapet în 2012. Bravo mie! Sunt “€œhipsterița” ce să mai. Îmi mai trebuie să-mi schimb ochelarii cu unii cu ramă groasă și sunt bună de făcut poze cu Instagram.
Cred c-ar fi cazul totuși să plec de la cafeua cu colegii de care trag de vreo două zeci de minute. Au avut câteva tentative de a mă băga în discuția lor dar au renunțat când au văzut cearcănele mele demne de pus pe eva.ro cu titlul “Cum să NU arăți dimineața”. Nu prea-mi place să recunosc că mai citesc din când în când tâmpenii de genul, mai ales că simt că-mi scade IQ-ul cu câte 2 puncte pe paragraf citit, dar mă destinde. Ignorance is bliss.
– Vorbim mai târziu, stimabililor, cu cât termin interviurile cu domnii de la etaj mai repede cu atât pot să ajung acasă și să mă minunez la ce minunăție de apartament mi-am cumpărat.
Cam multă informație pentru un “€œne auzim mai incolo” dar simțeam nevoia să mă afirm ca fată independentă. Sunt curioasă -€“ dacă aș fi privită din exterior aș avea oare porniri demne de ADHD?
Bun, încă o zi în care încui lumea cu întrebări ce-o pune într-o situație la limita penibilului. Poate ar trebui totuși să dau o fugă până la baie și să-mi ascund puțin urmele de nesomn. Dacă ei observă defecte la mine a€“ mai ales legate de aspect – capătă încredere de sine, devin mai relaxați și calculați în răspunsuri. Nu trebuie să le las vreo portiță liberă. Încerc de fiecare dată să nu am o expresie asemănătoare cu cea a unui diabetic lângă o cisternă cu insulină. Recunosc, îmi place locul de muncă și nu aș schimba mare lucru la el. Sunt plătită să-i pun pe alții în dificultate, ce-aș vrea mai mult decât atât ? Mental note: poate n-ar trebui să mă mire de ce n-am mai avut o relație stabilă cu cineva de-un amar de vreme și locuiesc singură într-un apartament cu 3 camere.
Mă uit în oglindă și nu-mi vine să cred ce bomboană de fată văd! Mă flatez singură, dacă alții nu o fac. Văd c-au trecut 25 de minute de când ar fi trebuit să fac primul interviu. Unii ar zice că este lipsă de profesionalism, dar lăsându-i să aștepte testez și cum fac față unei frustrări. E un mic truc d-al meu. Primul pe listă – Dragoș. Să te văd, norocosule! Mă duc să-l invit!
– Bună Dragoș, mă numesc Carmen. Sunt de la departamentul de resurse umane. Te aștept să începem interviul.


Corporatistul – Partea a III-a

S-a trezit ca de obicei la 6:50. O oră decentă, îi acorda încă 5 minute de stat în pat după ce suna alarma, deși nu puține erau dățile când se trezea destul de mult înaintea ei. Era aceeasi rutină de aproape trei ani. Spălat, mâncat o banană sau un măr – deși două ore mai târziu începea să-i urle stomacul, spălat pe dinți și plecat spre metrou.

Tot drumul până la locul de muncă îl făcea acum de unul singur, rareori întâlnindu-se cu cineva cunoscut. Începuse să-i placă situația, mai mult, dacă vedea un cunoscut câtuși de puțin antipatic prefera să nu se lase văzut, apoi inevitabil abordat de potențialul ” coleg de călătorie”. Dimineața era momentul lui de “zen”. Își aduna gândurile, asculta muzica de pe telefon neschimbată în mare parte încă din liceu. De ce să-și mai întrerupa ritualul pentru o conversație de suprafață asupra locului de muncă sau a vremii?

Era deja obișnuit cu aglomerația de dimineață din mijloacele de transport ce atrăgea de la sine parțială imunitate la mirosuri dubioase, bun simț îndoielnic din partea leațului care probabil avea treburi mult mai importante de făcut decât să-și răpească o secundă de răbdare, astfel evitând să-l împingă la urcarea în metrou și să-l facă să-și scape ziarul. Nu s-a mai agitat nici măcar să-i arunce o privire urâtă individului, nu avea rost.

Rutina îl transformase într-un plictisit căruia nu îi păsa de ce se întâmplă sau se discută pe lângă el pe timpul navetei. Se asorta cu restul lumii, era convertit, la fel de interesant ca un pachet de gume.

Ăsta era gândul lui cel mai negru pentru că nu și-ar fi imaginat că brusc să fie pus în situația de a fi adult. Așa se făcea că momentul lui de zen se transforma într-unul de “ce fac eu cu viața mea”. Simțea că nu s-a distrat, nu a pierdut nopți, nu a legat prietenii câte ar fi vrut deși nu se poate spune că era sociabil din fire. Acum le-ar fi făcut pe toate.

S-a terzit repede din transa în care intrase imediat ce-a pășit în birou. Era luni, a dat noroc cu lumea și-a participat la discuțiile tipice de “ce urăsc ziua de luni”, “ăștia fac cafea din pământ?” și inevitabila “ce-ai făcut în weekend?”.

Și-a aprins PC-ul să dea frâu lucrului. A verificat o vreme mailul plin de forward-uri repetitive “funny compilation” până să găsească ce anume avea de făcut pentru ziua respectivă. A fost bătut scurt pe umăr și abordat de un individ dezorientat :

–         Salut, sunt Dragoș, sunt stagiar aici și e prima mea zi. Am înțeles că tu o să-mi arăți cam cum stă treaba …

–        Salut, bine ai venit. Presupun că ești încă student.

–        Da, sunt în an terminal, aparent îmi încep viața de corporatist mai devreme decât credeam.

–        Mergem la o cafea și te pun în temă. O să-ți placă mult aici.


Getting there…

N-am mai scris de-un amar de vreme deși mi s-au mai bătut apropouri pe tema asta. M-am luat cu câte altele recent așa că nevoia mea de socializare și prin acest mod a scăzut considerabil, fără supărare puținilor care mă citeau și le mai smulgeam câte un zâmbet.
Păi treaba stă cam așa : tocmai mi-am dat ultimul examen propriu-zis până la cel de licență. Ieri am terminat tot ce înseamnă sesiune în 4 ani de studiu și am sentimente împărțite. Ajung încet încet la un capăt de drum, termin studenția. M-a lovit atât de brusc senzația asta cât nici nu am putut să reacționez. Cu cât trece timpul încep să realizez că gata, am scăpat de-un stres, de înghițit rahat din partea profilor expirați de câteva generații, de păr albit prematur.
În același timp o să-mi fie dor de fazele când le dădeam peste nas la examene celor care ” învățau bine “, de momente gen “iese tocilara în fața clasei și plânge că nu a fost lăsată să copieze cât timp restul da”, de sentimentul când termin un proiect în care-mi bag și scot de vreo săptămâna (pentru că atunci m-am apucat de el, elev conștiincios ce sunt !🙂 ) și are un aspect profi.
N-o să-mi fie dor de momentele de la cămin când înghețam în cameră de frig, în baie erau țurțuri, curent, apă caldă (sau apă pur și simplu), internet aveam cu porția și de unii idioți cu care am avut plăcerea să împart acel spațiu de 4 pe 4. În schimb o să-mi amintesc cu drag de primele săptămâni acolo, de acel sentiment de nou, de farse, de lume și voie bună, momentele eroice de lucru la un desen pe o pătură de hârtie ore-n șir până dimineața la te miri ce oră când mă prăbușeam în pat având o revelație după ce mă trezeam în ceea ce-l privea, momentele când aveam cursuri dimineața și afară ploua așa că-mi băgam picioru’ și dormeam în continuare.
TL;DR : Au trecut anii și țara mă face inginer.
Aș vrea să mulțumesc academiei…
" Parteneri oficiali "


Scream 4 review

După amiaza duminica nu este o perioadă foarte plină de activităţi. Am decis să încetez conversaţia mea cu pereţii şi să văd ceva sânge şi gagici eviscerate în lipsă de altceva.
Am renunţat să mă uit la filme horror în urmă cu ceva ani deoarece sunt de părere că vizionarea unui film trebuie să-mi facă plăcere şi mai puţin să-mi provoace repulsie şi stări de ” câh “. Scream 4 este mai puţin un gorefest şi mai mult un vis umed al adolescenţilor americani obsedaţi de remake-uri, continuări ale filmelor care nu au nevoie de continuări, următorul film din seria Universal Soldier şi, aţi ghicit, product placement.
Pe lângă scenele cu gagici eviscerate intervin referinţe la actori, iphone-uri, alte filme horror, scene cu dialog cretin între personaje de umplutură la fel de cretine.  Este previzibil şi scenele de măcel nu sunt … creative. Nu-mi oferă pic de amuzament şoc.  A da, şi începutul filmului într-un film într-un film. Inception bicez !
Tot ce-am văzut în Scream 4 am mai văzut o dată în primele trei şi în parodiile după ele. Nu oferă nimic nou, decât câţiva actori ” aduşi la zi ” în ciorba celorlalţi care şi-au reluat rolurile din filmul original. Nu ştiu cine a plâns după o continuare a seriei sau cine a avut nevoie de una. Nu pot nici măcar să-l categorisesc ca fiind ” mindless fun ” pentru că nu e. E ca ultimul Transformers. Acelaşi rahat, alt an.      3.5/10


Dark of the Moon review

Este vară aşa că al treilea film din seria Transformers este gata să dea lumea pe spate cu efecte speciale care au costat cât PIB-ul unei ţări mici în primele zile de filmare la care se adaugă o poveste interesantă şi personaje bine dezvoltate ! Să nu întind coarda totuşi, ultimele două afirmaţii sunt mai false decât aromele naturale şi identic naturale din Cola.
Bine, mulţi zic că asemenea film merită văzut numai pentru efecte şi nu trebuie gândit în prea mare amănunt. În mare parte nu sunt de acord. Să mă uit la un film numai pentru efecte este ca şi cum aş citi o revistă porno pentru articole.
Pe lângă povestea previzibilă, product placement pentru Nokia şi senzaţia că Michael Bay vomită efecte speciale din 5 în 5 minute vine partea cu actoria. Majoritatea dialogului între protagonist şi restul de lume se rezumă la el ţipând şi vaicarind în stânga şi dreapta. Apoi vine partea cu gagică-sa. Asta m-a enervat la culme. Înţeleg cum poţi băga într-un film nu ştiu ce model fără vreo carieră în actorie numai pentru eye candy. Ok. Nu înţeleg totuşi toată vâlva pentru ea. Look at her face ffs !!! Nu e eye candy. Do not want.  Când nici măcar accentul britanic nu salvează o ” actriţă ” ceva nu este în regulă.

Cât despre film pot să zic că-i cam aceeaşi chestie ca primul. Roboţei răi vin în oraş şi-l distrug ( fără vreo picătură de sânge, lucrează curat ) şi sunt învinşi de roboţei buni urmat de un final de genul ” America ! Fuck yeah ! “.
Da, singurul lucru bun la film rămân efectele. Restul e mai sus. 4.0 / 10


Lipsa de update-uri

Nu am murit. Încă mă mai agit pe ici colo, mult colo decât ici se pare. A trecut ceva vreme de când nu am mai aşternut câte-un gând pe-aici, deşi nu pot spune cu precizie de ce. Ocupat nu prea am fost cu excepţia sesiunii pe care nu am terminat-o tocmai cum aş fi vrut, prima săptămâna din ultima mea vacanţă de vară ( ever ever ) petrecând-o cu un gust amar în gură. Huh, uite unul din motive.
Urma să bag un post kilometric despre bere cu aproximativ 15 mini-review-uri la te miri ce sortimente ciudate, spumoase, aromate, etc etc. Am abandonat ideea deoarece momentan sunt nevoit să renunţ la orice înseamnă alcool o perioadă. Mi-am impus o dietă … aparent vreau să dau jos un kil, două şi dacă ar fi să postez despre bere mi-aş face mai mult rău decât bine. Sevraj !!!
În fine, luna viitoare locu’ ăsta de parcare face un an, aşa că în anticiparea marelui eveniment urmează un clip random !