Corporatista – partea a II-a

M-am trezit iar cu fața la cearșaf, văd că devine un obicei prost pe care nu pot să-l controlez. De ceva vreme mă trezesc înaintea alarmei și nu pot să mai trag de jumătatea aia de oră în plus oricât aș încerca. Ce-i mai rău este că nici nu folosesc minutele alea în plus făcând ceva constructiv, cum ar fi o cafea decentă, ci doar stau în pat uitându-mă la ce tapet dubios a ales proprietarul trecut. Încerc să mă scuz că nu am avut timp să renovez dar totuși am o casă cu tapet în 2012. Bravo mie! Sunt “€œhipsterița” ce să mai. Îmi mai trebuie să-mi schimb ochelarii cu unii cu ramă groasă și sunt bună de făcut poze cu Instagram.
Cred c-ar fi cazul totuși să plec de la cafeua cu colegii de care trag de vreo două zeci de minute. Au avut câteva tentative de a mă băga în discuția lor dar au renunțat când au văzut cearcănele mele demne de pus pe eva.ro cu titlul “Cum să NU arăți dimineața”. Nu prea-mi place să recunosc că mai citesc din când în când tâmpenii de genul, mai ales că simt că-mi scade IQ-ul cu câte 2 puncte pe paragraf citit, dar mă destinde. Ignorance is bliss.
– Vorbim mai târziu, stimabililor, cu cât termin interviurile cu domnii de la etaj mai repede cu atât pot să ajung acasă și să mă minunez la ce minunăție de apartament mi-am cumpărat.
Cam multă informație pentru un “€œne auzim mai incolo” dar simțeam nevoia să mă afirm ca fată independentă. Sunt curioasă -€“ dacă aș fi privită din exterior aș avea oare porniri demne de ADHD?
Bun, încă o zi în care încui lumea cu întrebări ce-o pune într-o situație la limita penibilului. Poate ar trebui totuși să dau o fugă până la baie și să-mi ascund puțin urmele de nesomn. Dacă ei observă defecte la mine a€“ mai ales legate de aspect – capătă încredere de sine, devin mai relaxați și calculați în răspunsuri. Nu trebuie să le las vreo portiță liberă. Încerc de fiecare dată să nu am o expresie asemănătoare cu cea a unui diabetic lângă o cisternă cu insulină. Recunosc, îmi place locul de muncă și nu aș schimba mare lucru la el. Sunt plătită să-i pun pe alții în dificultate, ce-aș vrea mai mult decât atât ? Mental note: poate n-ar trebui să mă mire de ce n-am mai avut o relație stabilă cu cineva de-un amar de vreme și locuiesc singură într-un apartament cu 3 camere.
Mă uit în oglindă și nu-mi vine să cred ce bomboană de fată văd! Mă flatez singură, dacă alții nu o fac. Văd c-au trecut 25 de minute de când ar fi trebuit să fac primul interviu. Unii ar zice că este lipsă de profesionalism, dar lăsându-i să aștepte testez și cum fac față unei frustrări. E un mic truc d-al meu. Primul pe listă – Dragoș. Să te văd, norocosule! Mă duc să-l invit!
– Bună Dragoș, mă numesc Carmen. Sunt de la departamentul de resurse umane. Te aștept să începem interviul.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: