Asta am auzit azi (mă rog, era azi acum 2 ore) stând la coadă pentru colţul meu de Rai de 3.5×3.5 metri. Exact – ziua cazărilor în cămine. Fascinant cât de greu trece timpul când eşti împins, nu ştii a cui transpiraţie porţi şi îţi bagi din secundă în secundă picioarele în ea de organizare rahatică. Cele 15 minute anunţate ca întârziere după expirarea primelor 5 se transformă uşor uşor în 4 ore. Imposibil ? Cum adică imposibil ? În sistemul organizatoric UPB orice este posibil. Imaginaţi-vă bucuria pe care-am simţit-o când a trebuit să plătesc o regie de cămin sensibil mai umflată ca cea din anii trecuţi, asta aşa, ca un ” Bine aţi revenit ! Ne era dor de banii dumneavoastră “.
Mame, sfinţi, altare, cruci şi o noapte nedormită şi mă bag la somn. ‘Nite.
PS : Un mic reportaj al Antenei 1 ( apropos, camerele de cămin prezente în reportaj sunt printre cele asarite aşa că daţi de potenţiometrul gradat numit ” confort ” înapoi cam 60% şi obţineţi o imagine de ansamblu a camerei în care voi sta 😀 )
Amalgam şi stânjeneli 